Într-o fabuloasă zi mohorâtă de iarnă eram prezentă la spital pentru voluntariat la oncopediatrie alături de colega mea, Evelina. După ce ne-am terminat activitatea și ne pregăteam frumos de plecare ea începe să îmi pună întrebări despre navigație, sailing și veliere. I-am povestit eu pe fast-forward despre ce este vorba și după un moment de liniște mă întreabă foarte serios când poate și ea să vină cu mine la sailing și să vadă cu ochii ei despre ce este vorba în marinărie. I-am spus mai în glumă, mai în serios că eu de fel nu am toate țiglele la locul lor și că ies pe mare indiferent de anotimp – dacă Mama Natură mă onorează cu o vreme decentă. I-am recomandat însă sincer să vină cu mine atunci când vremea se va mai încălzi pentru că nu toată lumea e nebună ca mine și chiar să ți se bălăngăne dinții de frig în alveole pe Marea Neagră la prima ieșire nu este tocmai ceea ce trebuie. Mi-am luat însă angajamentul ca o voi lua alături de mine pe barcă în această vara. Și.. spre rușinea mea am uitat complet de promisiunea făcută. Ea nu a uitat însă și mi-a reamintit de dorința ei de a ieși pe mare cu ocazia unei întâlniri a voluntarilor Little People. Fiind amândouă încă în sesiune în acel moment i-am sugerat să ieșim în 3 săptămâni, după regatta Regina Maria, atunci când vom fi amândouă oficial în vacanță. Ghiciți ce s-a întâmplat.. am uitat din nou! Au trecut 3 săptămâni și duminica trecută la finalul regattei găsesc în telefon un mesaj de la Evelina care mă întreba dacă mai ieșim cu barca. Și în sfârșit lucrurile au căpătat un contur clar: miercuri la ora 10:00 avea să aibe loc mult râvnita ieșire în larg. A nici-nu-mai-știu-câta mea ieșire însă.. prima pentru ea. Între timp făcusem și un pariu cu skipperul Laur Matache aka Blondu: el mă antrenează și eu îi i-au locul pe Farr 40.
Glumesc.
El mă antrenează și eu ies singură cu barca la orice oră din zi sau din noapte și o mai și returnez întreagă cu tot cu manevra de acostare.
Revenind: aveam așadar atât o promisiune cât și un pariu de respectat iar „echipajul de bază” trebuia neapărat să îi includă pe Evelina și pe Blondu. Regatta trecuta mi-a cam dat shut down și oricum aveam și ceva treabă la spital luni dimineață așa că am lăsat mașina la Limanu și m-am întors la București duminică seara alături de colegii de pe Esperanța. And so it begins. I-am propus Evelinei să plecăm de marți și să dormim o noapte pe barcă urmând să ieșim pe mare a doua zi dimineață. Zis și făcut. Mulțumită unui partid aflat din păcate la guvernare care speră în mod eronat să câștige niște voturi de la studenți, trenu-i moca și am hotărât că este cea mai bună variantă având în vedere că autocarele pleacă numai la ore dubioase. Never again. Marți la ora 13:00 în Gara de Nord erau niște cozi infernale la cele câteva ghișee deschise iar automatele de bilete sunt o bătaie de joc generală la adresa populației. Am stat așadar și prin urmare la coadă ca pe vremea lu’ Ceașcă la carne admirând fauna umană în timp ce audiam ceea ce am să numesc „o simfonie de înjurături și jigniri”. După vreo 40 de minute de așteptare am intrat în sfârșit în posesia mult-râvnitelor bilete CFR. Fără loc.
Ca idee, trenul București – Constanța de la ora 14:00 are o componență glorioasă de numai.. fucking 4 vagoane. Trecem și peste asta că doar ne-am obișnuit să fim cetățeni ai României și ne punem într-un final în mișcare către Constanța într-un decor natural specific lunii octombrie. Am însă o veste bună: aerul condiționat din tren funcționează impecabil atunci când afară este o temperatură care atinge maxim 20 și un pic de grade. Funcționează atât de bine încât am stat timp de 2 ore și 20 de minute înfofolită în geaca de sailing. Fun. Timpul trece însă repede atunci când ai alături de tine persoana potrivită. Am povestit, am râs și într-un final am găsit și noi niște locuri în trenul ăla amărât. Una dintre povești am să v-o spun căci voi reveni asupra ei. Circulă un filmuleț pe YouTube cu un tip care la volan fiind le comunică prietenilor telefonic faptul că va ajunge la destinație în 10 minute. Ghinion însă – este lovit de o mașină și păstrându-și tonul calm comunică receptorului că nu va mai ajunge întrucât a fost lovit.
Într-un final ajungem la Constanța unde am dat cu nasurile de soare și de căldură. Good. But wait! It ain’t over yet.. pentru că aventura noastră terestră până în Marina Limanu nu se încheiase încă. Ne-am dezmorțit un pic și am urmat direcția „pieței” de autocare. O numesc așa pentru că denumirea de „autogară” este departe de realitate. Știți cum strigă ăia prin Obor „3 cepe la un leu”? Ei bine, așa este și acolo. Odată ajuns în perimetru ești asaltat de strigăte de genu’ „Mangalia, Mangalia, poftiți la Mangalia, plecăm în 6 minute (…)”. Însă.. culmea.. se eliberează bon fiscal. Trecând peste, într-o oră eram la Mangalia unde ne-am oprit pentru o mică aprovizionare. La scurt timp își face apariția și Blondu care ne-a preluat către destinația finală: Limanu. În total, cu tot cu stat prin gări, tren, etc., călătoria noastră a avut o durată de numai 5 ore. A fost decent pentru că drumul de întoarcere a fost și mai și. În marină am fost întâmpinate de liniște, aer sărat, ploaie, nori.. No problem, după o răpăială rapidă s-a calmat treaba și pe cer și-a facut apariția un curcubeu. Nu cred în porcării de genu’ dar cum sunt eu mai poetică așa, am luat-o ca pe un semn bun.
Și uite așa a devenit Evelina marinar de ocazie. Pentru început i-am făcut cunoștință cu Santa Maria. I-am explicat cam tot ce trebuie să știe: panou, lumini, pompa de santină, (…). Te felicit Evelina și pe această cale pentru felul în care te-ai descurcat în micul nostru univers în care termeni precum stânga și dreapta nu mai au relevanță fiind înlocuiți de babord și tribord, un univers în care banalele sfori capătă denumiri ciudate precum: școte, fungi, barbete. Și câte și mai câte! Am petrecut întreaga seară pe barcă ascultând muzică și povestind despre mare și bărci: cum se numesc velele, cum le manevrăm, de ce avem două timone pe barcă și multe, multe altele. Ne-am retras la somn relativ devreme pentru că amândouă ne lăudam că a doua zi vom fi super matinale. Nu a fost așa. Au sunat alarmele cam degeaba de dimineață.. noi le-am ignorat cu stil.
În prag de ora 10 își face și Blondu apariția și începem să pregătim barca de plecare. Teste fulger am primit atât eu cât și Evelina. Eu am explicat plecarea de la cheu iar Evelina i-a povestit lui Blondu tot ce a reținut ea despre vele, cabestane, pian, etc. Și plecăm! Eu la timonă, Blondu la parâme iar Evelina foarte atentă la mișcările noastre.
Pe canal am mai povestit despre veliere, vapoare, am râs, am vorbit despre sistemul de balizaj lateral și cardinal, scări de pescaj, priorități.. Pe mare se anunțau a fi 10 kts de vânt dar Blondu spune că au rămas în coloană pe Magheru la semafor. Mare calmă, un zvâc de cca. 8 kts la început apoi treaba a devenit cam tristă: 2 – 3 kts de vânt. Am aflat însă că marinarii pricepuți sunt aceia care fac barca să se deplaseze chiar daca vântul nu prea ajută. Cu această ocazie vă spun oficial că suntem niște marinari extraordinari. La un moment dat, în prova tribord îmi apare o bărcuță de pescuit. Lângă ea aproximativ am observat o chestie rotundă și portocalie. Îmi aduc aminte instant de una dintre poveștile lui Ovidiu.
Povestea pe scurt: într-o expediție unul dintre cursanți a observat un obiect dubios în apă și a alertat skipperul care dormea. S-a dovedit că nu era nimic periculos pentru barcă iar restul echipajului a râs. A doua oară când a observat ceva în apă nu a mai spus și acel ceva a provocat un damage la elice.
Având povestea asta în cap îl informez pe Blondu că am observat un obiect neidentificat în prova noastră. Alarmă falsă: aveam de-a face cu o minge de plaja care voia să atace Santa Maria. Am încercat să o atacăm și noi pe ea însă manevra om la apă cu mingea a dat greș. Păcat. Fiind din plastic mi-ar fi plăcut să o putem recupera din apă. Între timp aparatele de bord indicau 0.0 kts. Am dat drumul la autopilot iar Blondu s-a apucat să ne vorbească despre roza vânturilor, manevrarea navei pe vele și motor pe furtună și alte lucruri super interesante.
Evelina a aflat ce înseamnă opera vie și opera moartă, ce reprezintă speed over ground și speed over water, vânt real, vânt aparent și o groază de noțiuni și povești explicate superb și pe înțelesul unei persoane care făcea pentru prima oară parte dintr-un echipaj. La întoarcere Evelina a fost căpitanul nostru. A preluat timona înainte de baliza cardinală și ne-a condus impecabil până în marină.
Emoțiile au fost pe măsură dar i-am explicat că e ca la școala de șoferi și că nu trebuie să îi fie teamă. A știut exact cum să ocolească balizele și a intuit bine distanța pe care trebuie să o păstreze față de țărm și vapoare. Ba chiar i-a spus lui Laur ca nu va intra în ele pentru ca va lua puțin babord indicându-i astfel skipperului că știe ce are de făcut. Nu cred că Blondu s-a atins vreodată de timonă. Bravo Evelina! După ce am mai admirat o vreme navele militare și ne-am dat cu părerea despre numele lor – cel puțin ciudat alese, am preluat timona și ne-am pregătit de manevra de acostare.
Totul a decurs aproape perfect astfel încât odată legați la mal am mai zăbovit o perioadă povestind toate bazaconiile de pe lume. Mare tristețe la plecare însă am mai făcut un popas în Marina Eforie pentru masa de prânz.. mă rog.. era deja ora 17:30. Și cum stăteam noi așa.. îmi arată Evelina pe GPS faptul că e blocaj mare pe A2. Mi-a și spus că e un semn de interzis acolo.. Nu-nu, o sa fie bine, îi zic eu râzând. Doar sunt șofer în România, ce mama măsii. După ce trecem de Fetești îi spun: 110 km până la București, gata, într-o oră și un pic suntem acasă. Vă mai amintiți de povestea cu „În 10 minute ajung?” Nu a fost așa. Am dat de un mare blocaj și am stat în coloană 40 de minute până să putem ieși de pe autostradă.
Traficul a fost deviat pentru că la câțiva km distanță se răsturnase pe câmp o cisternă plină cu kerosen. Vă amintiți de povestea cu obiectul neidentificat din apă? Eh, fix așa a fost. Nu am acordat importanță unui detaliu minor precum un mare semn de interzis.
Călătoria până la mare a durat 5 ore. La întors – cu tot cu opriri și reconfigurări de traseu am făcut peste 6 ore. A fost oricum o ieșire de care îmi voi aduce aminte cu mare drag pentru multă vreme de acum înainte.
Jurnal de bord. 