Sezonul de regatte 2018 s-a încheiat

SetSail Black Sea International Regatta – aflată în acest an la a III-a ediție – a dat startul sezonului competițional de yachting offshore din România în perioada 17 – 20 mai 2018. Cele douăzeci și cinci de echipaje înscrise în competiție au fost supuse unor provocări dificile chiar de la începutul sezonului: opt curse, dintre care una de nu mai puțin de patruzeci de mile marine și o vreme schimbătoare și neprietenoasă: vânt de diferite intensități cu rotiri frecvente, valuri înnebunitoare, calm-plat, ploaie măruntă și rece și un soare arzător. Vineri, 17.05.2018, au fost programate a se alerga două curse offshore pe traseul Mangalia – Eforie Nord și retur. În zilele de sâmbătă și duminică au avut loc șase curse inshore în rada portului Mangalia. Organizată sub egida Federației Române de Yachting, prima competiție a acestui sezon a reprezentat o adevarată provocare pentru echipajele înscrise, competiția a fost plină de suspans, clasamentele provizorii suferind modificări surprinzătoare în urma fiecărei curse. Începutul sezonului competitional de yachting offshore 2018 m-a surprins alături de echipajul White Sharks de pe velierul Santa Monica, un Oceanis 38 aparținând flotei Set Sail Nauticschool. La finalul celor trei zile de competiție, Santa Monica a urcat pe podium obținând argintul la clasa ORC-B. M-am hotărât însă că nu pot accepta postul de timonier de rezervă astfel încât SetSail Black Sea Regatta a fost prima și singura regatta la care am participat alături de White Sharks.

Race day no. 3 @ SetSail Regatta – Santa Monica se apropie de finish cu mine la timonă.

În perioada 14 – 17 iunie a avut loc Poseidon-Balchik International Regatta 2018 care a reprezintat prima etapă din Cupa României Alpha Bank – compusă din cinci competiții și tot prima din Trofeul Black Sea Sailing – alcătuit din două concursuri. Regatta, desfășurată timp de trei zile, a cuprins două curse inshore, o cursă costieră de-a lungul Golfului Balchik precum și două curse offshore destul de dificile din punct de vedere al strategiei și al condițiilor meteo: Balchik – Cap Kaliakra și Balchik – Eforie Nord. Cursele offshore dintre Balchik și Eforie Nord au fost cele mai solicitante curse din program, având o distanță de aproximativ 60 de mile marine și fiind guvernate de condiții meteo mai puțin prielnice navigației: vânt slab imediat după start (1 – 2 kts), no wind, rotiri de vânt infernale precum și o furtună cu vânt puternic, valuri de 3 – 4 m și ploaie neprietenoasă și rece. La Poseidon-Balchik International Regatta 2018 s-au înscris 46 de ambarcațiuni la clasele ORC și 8 ambarcațiuni la clasele IRC. La prima etapă a Cupei României am concurat alături de echipajul de pe Santa Maria, un Oceanis 40 aparținând flotei SetSail Nauticschool. Skipperul Andreea Matache m-a invitat să particip alături de Santa Maria la această competiție ca trimmer de spinnaker – și eu am acceptat provocarea. Mi-a plăcut atât de mult de echipajul de pe Santa Maria încât în această vară mi-am dat doctoratul în spinnaker trimming.

Santa Maria @ Poseidon Balchik Regatta. (c) bg-drone.com

Cea de-a doua competiție din Cupa României – Regatta Ziarul Financiar Regina Maria – a fost găzduită de către marina LifeHarbour din comuna Limanu în perioada 6 – 8 iulie 2018: două zile de concurs și treizeci și cinci de ambarcațiuni cu vele înscrise. Cursele programate – respectiv – două curse offshore şi două curse inshore au gâdilat nervii concurenților care au vânat chiar și cea mai mică rafală de vânt. Lipsa vântului a supus la grea încercare atât îndemânarea participanţilor, cât şi abilitatea de a lucra în echipă.

A treia etapă a Cupei României Alpha Bank 2018 s-a încheiat cu Regatta Kaufland Extreme Games desfășurată în weekendul 27 – 29 iulie în Marina Limanu. Cele două zile de competiție au fost marcate de condiții meteo nefavorabile care au solicitat serios echipajele înscrise în competiție. Mama Natura a decis să testeze limitele participanților oferindu-le atât vânt extrem de slab la începutul competiției cât și ploaie și furtună chiar la final.

În luna august au avut loc ultimile două etape ale Romania Cup: Regatta Bricul Mircea care a onorat și sărbătoarea de Ziua Marinei și Regatta Callatis. Concurenţii au plecat pe mare în dreptul staţiunii Eforie Nord, de unde s-a dat şi startul regattei Bricul Mircea în perioada 10 – 13 august 2018. Regatta Bricul Mircea a fost dominată de valuri mari de 3 – 4 m și de vânt capricios în ambele zile de concurs.

Regatta Callatis s-a consumat în perioada 24 – 26 august 2018. Evenimentul nautic a debutat vineri, echipajele fiind invitate să participe, ca de obicei, la ședința tehnică. Regatta a fost compusă din două zile de competiție rezumate în cinci curse inshore în largul Marinei Eforie. În prima zi ne-a cam supărat valul iar duminică ne-a pus pe jar amânarea curselor pentru că vântul întârzia să apară. Procedura de start este condiționată de prezența a minim cinci noduri de vânt.

Sezonul s-a încheiat în luna septembrie cu, poate, cele mai așteptate competiții din yachtingul autohton – Campionatul Național Offshore, desfășurat în două etape. Prima etapă a debutat vineri, 7 septembrie 2018, la Eforie Nord iar cea de-a doua etapă a avut loc două săptămâni mai târziu. Prima etapă, compusă dintr-o cursă offshore și trei curse inshore, s-a lăsat cu o adevărată vânătoare de vânt în timp ce a doua etapă ne-a încântat și cu o viteză medie dar și mare a vântului pe parcursul celor cinci curse inshore.

You mah call me the spin doctor.

Din păcate.. ne luăm „la revedere” de la curse până când temperatura apei se va mai încălzi, iar razele soarelui vor putea mângâia din nou cu căldura lor velele ambarcațiunilor legănate de valurile capricioasei noastre mări. Am plecat duminică din Limanu cu un mare nod în gât și cu multă nerăbdare și neliniște în suflet. Alături de Andreea și de echipajul de pe Santa Maria am descoperit cu adevărat frumusețea yachtingului competițional românesc. A fost un an frustrant pentru că (și) anul 2018 a fost un amestec de ambarcațiuni (cu greutăti, lungimi și dotări diferite) datorat Offshore Racing Council care premite o clasificare agregată a tuturor ambarcațiunilor (atât de diferite) prezente la start. Marea Neagră este un mediu competițional dificil, favorizând sau defavorizând deopotrivă ambarcațiunile înscrise în concurs în funcție de condițiile meteo astfel încât: bărcile mici sunt favorizate de un vânt slab și de absența valurilor, iar bărcile mai mari de vântul mediu sau tare. Cu alte cuvinte, există niște coeficienți în funcție de care se calculează clasamentele finale.. și din această cauză s-ar putea să te trezești pe la mijlocul clasamentului chiar dacă ai dublat primul sau printre primii baliza pe apă. Trecând peste, a fost un sezon solicitant și frumos. Yachtingul este un sport care îmbină capacitățile fizice și abilitățile de tactician precum și cunoștințele de navigație pentru a reuși să dublezi baliza de finish într-un timp cât mai scurt.

Evoluția echipajului de pe Santa Maria a fost surprinzătoare în acest sezon. S-a lucrat mult la manevre pentru a realiza o îmbinare perfectă a mișcărilor timonierului cu cele ale trimmerilor de foc, randă și de spin. Nu ne-am mai lăsat intimidați la start, am greșit din ce în ce mai puțin la dublarea balizelor, am învățat să ne mișcăm mai bine la scoaterea/strângerea spinnakerului și am reușit să batem „la fizic” bărci de care nici măcar nu ne puteam apropia la începutul sezonului.

Reclame

Hoinărind pe valuri alături de Esperanța și Santa Maria

Mi-am petrecut ultimul sfârșit de săptămână din luna august cum altfel decât.. pe mare, bineînțeles. Pe lângă poveștile marinărești fără sfârșit și clipele de distracție și adrenalină, mi-am (re)amintit din nou de ce am devenit atât de dependentă de sailingul ăsta care îmi ocupă aproximativ fiecare secundă liberă de care am și eu parte. Glumesc firește – însă realitatea este că o mare parte din timpul meu liber îl dedic fără regrete mării. Și uite așa se face că în ultima zi de vineri a acestei veri m-am putut bucura de vânt și de valuri la bordul Esperanței, o barcă pe care o iubesc enorm de mult. Cu ea am făcut cunostință vara trecută cu ocazia cursului de yachting organizat de către SetSail Nauticschool. Velierul, un Beneteau Clipper 39.9, a reprezentat pe întreaga perioadă a desfășurării cursurilor o a doua casă – însă – tot ea mi-a servit drept “navă-scoală”.

August 2017, tânăr marinar aspirant la bordul Esperanței.

La bordul Esperanței am aflat că navigația cu vele îți poate oferi atât momente de relaxare cât și supradoze de adrenalină. Barcuța mea dragă mi-a arătat, printre altele, tot ceea ce presupune să te deplasezi ghidat de legile vântului, că fiecare secundă contează și că tot el, vântul, este un bun dansator căruia îi place să te miști în ritm cu el și nu îți iartă prea ușor erorile de coregrafie. Pentru mine, Esperanța a reprezentat portița către un alt tărâm în care valul și vântul sunt legiuitorii iar navigatorul reprezintă un mic supus care, trăgând de diverse școte și fungi și mânuind timona cu mare dibăcie, ia în stăpânire marea și farmecele ei pentru cateva ore, zile sau chiar luni. Am scris câteva rânduri despre Esperanța pentru a vă face să înțelegeți de ce are un loc special în sufletul meu dar și pentru a pricepe entuziasmul care m-a cuprins în momentul în care m-a sunat joi colegul (de scoală nautică/regatte/expediții nautice) Cătălin pentru a mă întreba dacă mă țin balamalele să o ducem pe Esperanța de la Limanu până în Eforie Nord pentru regatta care avea să se desfășoare în weekend. Entuziasmul a pierit preț de câteva secunde atunci când mi-am dat seama de două lucruri:

1. Alături de mine pe barca își doreau să vină trei prieteni care nu mai puseseră piciorul în viața lor pe un velier și..

2. îmi era cam teamă de acostarea din Eforie Nord.

Da’ nu-s eu genu’ care să se lase impresionată de asemenea „probleme” minore astfel încât i-am comunicat lui Cătălin că în cazul în care există echipaj suficient pentru transferul Santei Maria, îl asist cu drag la transferul Esperanței orice ar fi. Și ca să vezi, Santa Maria avea echipaj suficient așa că vineri pe la prânz “am ridicat ancora” și am plecat cu Esperanța către Eforie. N-am avut emoții însă prietenii mei care și-ar fi dorit să fie la bordul unei ambarcațiuni cu „instructor” erau un pic stresați știind că barca este pe mâinile unor foști cursanți. I-am asigurat că vom merge safe, că nu vom face manevre riscante și că nu ne vom abate de la cursul stabilit.

La ieșirea din Portul Mangalia.

Valul nu a fost cine știe ce dar vântul sufla cam tare astfel încât am decis să mergem doar cu focul și cu vela diesel – să ne fie usor nouă și să nici nu bulversăm marinarii aspiranți.. care în afara stresului de la plecarea de la cheu și un rău de mare moderat au declarat la final că ar repeta oricand experiența. Manevra de acostare din Eforie mi-a întins nervii la maxim însă de vina pentru tensiunea creată au fost condițiile de acostare dificile din marină – un exemplu ar fi spațiul (foarte!) redus de manevră. Într-un final am reușit să acostăm în siguranță cu un pic de ajutor din partea colegilor de pe Santa Maria. Bucurie mare stropită cu bere în marină.. asta bineînțeles după ce au dispărut palpitațiile.

No boats were harmed 🙂

Am navigat pană la Eforie cu un scop: ultima etapă din cadrul Cupei României Alphabank. Regatta Callatis s-a consumat în perioada 24 – 26 august 2018. Evenimentul nautic a debutat vineri, echipajele fiind invitate să participe la ședința tehnică. Regatta a fost compusă din două zile de competiție rezumate în cinci curse inshore în largul Marinei Eforie. Echipajul de pe Santa Maria a avut o evoluție excelentă pe parcursul celor două zile de concurs. În prima zi ne-a cam supărat valul iar duminica ne-a pus pe jar absența vântului care întârzia să apară. Ca idee, unda verde pentru procedura de start este condiționată de prezența a minim cinci noduri de vânt. Am tras de parâme, timona a fost și ea pe mâini bune, ne-am străduit să echilibrăm barca, să reglăm velele cât mai bine cu putință dar și să reducem la minim numarul voltelor și al ampanărilor.

Oare ce ambarcațiune am reușit să lăsăm în urma noastră?

Pentru mine, regatta Callatis a fost a V-a cursă pe Santa Maria și constat cu mândrie o evoluție pozitivă a echipajului: nu ne-am mai lăsat intimidați la start, am greșit mai puțin la dublarea balizelor, executăm manevrele mai rapid, nu mai facem spinnakerul papion și batem „la fizic” niște ambarcațiuni de care la începutul sezonului nici macar nu ne puteam apropia.

Prietenii îi zic Pavlova. Eu am numit-o prăjitura victoriei.

Tristețe mare duminică la transferul Mariei înapoi la Limanu: vânt am avut din plin și valul stătea potolit astfel încât focul și randa ne-au dus „acasă”.

Cu toate pânzele sus înspre Marina Limanu

Pentru Santa Maria urmează Campionatul Național format din două etape care reprezintă finalul sezonului competițional de yachting offshore 2018.

Mai multe impresii despre Regatta Callatis găsiți în reortajul realizat de Observator Constanța

Povestea unei ieșiri cu velierul pe Marea Neagră alături de Evelina și Blondu

Într-o fabuloasă zi mohorâtă de iarnă eram prezentă la spital pentru voluntariat la oncopediatrie alături de colega mea, Evelina. După ce ne-am terminat activitatea și ne pregăteam frumos de plecare ea începe să îmi pună întrebări despre navigație, sailing și veliere. I-am povestit eu pe fast-forward despre ce este vorba și după un moment de liniște mă întreabă foarte serios când poate și ea să vină cu mine la sailing și să vadă cu ochii ei despre ce este vorba în marinărie. I-am spus mai în glumă, mai în serios că eu de fel nu am toate țiglele la locul lor și că ies pe mare indiferent de anotimp – dacă Mama Natură mă onorează cu o vreme decentă. I-am recomandat însă sincer să vină cu mine atunci când vremea se va mai încălzi pentru că nu toată lumea e nebună ca mine și chiar să ți se bălăngăne dinții de frig în alveole pe Marea Neagră la prima ieșire nu este tocmai ceea ce trebuie. Mi-am luat însă angajamentul ca o voi lua alături de mine pe barcă în această vara. Și.. spre rușinea mea am uitat complet de promisiunea făcută. Ea nu a uitat însă și mi-a reamintit de dorința ei de a ieși pe mare cu ocazia unei întâlniri a voluntarilor Little People. Fiind amândouă încă în sesiune în acel moment i-am sugerat să ieșim în 3 săptămâni, după regatta Regina Maria, atunci când vom fi amândouă oficial în vacanță. Ghiciți ce s-a întâmplat.. am uitat din nou! Au trecut 3 săptămâni și duminica trecută la finalul regattei găsesc în telefon un mesaj de la Evelina care mă întreba dacă mai ieșim cu barca. Și în sfârșit lucrurile au căpătat un contur clar: miercuri la ora 10:00 avea să aibe loc mult râvnita ieșire în larg. A nici-nu-mai-știu-câta mea ieșire însă.. prima pentru ea. Între timp făcusem și un pariu cu skipperul Laur Matache aka Blondu: el mă antrenează și eu îi i-au locul pe Farr 40.

Glumesc.

El mă antrenează și eu ies singură cu barca la orice oră din zi sau din noapte și o mai și returnez întreagă cu tot cu manevra de acostare.

Revenind: aveam așadar atât o promisiune cât și un pariu de respectat iar „echipajul de bază” trebuia neapărat să îi includă pe Evelina și pe Blondu. Regatta trecuta mi-a cam dat shut down și oricum aveam și ceva treabă la spital luni dimineață așa că am lăsat mașina la Limanu și m-am întors la București duminică seara alături de colegii de pe Esperanța. And so it begins. I-am propus Evelinei să plecăm de marți și să dormim o noapte pe barcă urmând să ieșim pe mare a doua zi dimineață. Zis și făcut. Mulțumită unui partid aflat din păcate la guvernare care speră în mod eronat să câștige niște voturi de la studenți, trenu-i moca și am hotărât că este cea mai bună variantă având în vedere că autocarele pleacă numai la ore dubioase. Never again. Marți la ora 13:00 în Gara de Nord erau niște cozi infernale la cele câteva ghișee deschise iar automatele de bilete sunt o bătaie de joc generală la adresa populației. Am stat așadar și prin urmare la coadă ca pe vremea lu’ Ceașcă la carne admirând fauna umană în timp ce audiam ceea ce am să numesc „o simfonie de înjurături și jigniri”. După vreo 40 de minute de așteptare am intrat în sfârșit în posesia mult-râvnitelor bilete CFR. Fără loc.

37107678_10209428884799156_2094277502942838784_n
Victory!

Ca idee, trenul București – Constanța de la ora 14:00 are o componență glorioasă de numai.. fucking 4 vagoane. Trecem și peste asta că doar ne-am obișnuit să fim cetățeni ai României și ne punem într-un final în mișcare către Constanța într-un decor natural specific lunii octombrie. Am însă o veste bună: aerul condiționat din tren funcționează impecabil atunci când afară este o temperatură care atinge maxim 20 și un pic de grade. Funcționează atât de bine încât am stat timp de 2 ore și 20 de minute înfofolită în geaca de sailing. Fun. Timpul trece însă repede atunci când ai alături de tine persoana potrivită. Am povestit, am râs și într-un final am găsit și noi niște locuri în trenul ăla amărât. Una dintre povești am să v-o spun căci voi reveni asupra ei. Circulă un filmuleț pe YouTube cu un tip care la volan fiind le comunică prietenilor telefonic faptul că va ajunge la destinație în 10 minute. Ghinion însă – este lovit de o mașină și păstrându-și tonul calm comunică receptorului că nu va mai ajunge întrucât a fost lovit.

Într-un final ajungem la Constanța unde am dat cu nasurile de soare și de căldură. Good. But wait! It ain’t over yet.. pentru că aventura noastră terestră până în Marina Limanu nu se încheiase încă. Ne-am dezmorțit un pic și am urmat direcția „pieței” de autocare. O numesc așa pentru că denumirea de „autogară” este departe de realitate.  Știți cum strigă ăia prin Obor „3 cepe la un leu”? Ei bine, așa este și acolo. Odată ajuns în perimetru ești asaltat de strigăte de genu’ „Mangalia, Mangalia, poftiți la Mangalia, plecăm în 6 minute (…)”. Însă.. culmea.. se eliberează bon fiscal. Trecând peste, într-o oră eram la Mangalia unde ne-am oprit pentru o mică aprovizionare. La scurt timp își face apariția și Blondu care ne-a preluat către destinația finală: Limanu. În total, cu tot cu stat prin gări, tren, etc., călătoria noastră a avut o durată de numai 5 ore. A fost decent pentru că drumul de întoarcere a fost și mai și. În marină am fost întâmpinate de liniște, aer sărat, ploaie, nori.. No problem, după o răpăială rapidă s-a calmat treaba și pe cer și-a facut apariția un curcubeu. Nu cred în porcării de genu’ dar cum sunt eu mai poetică așa, am luat-o ca pe un semn bun.

36880716_10209417995206923_1477800372838858752_n
Ne-am cam speriat noi de ploaie dar Mama Natură a decis să nu ne chinuie și să nu ne strice seara.

Și uite așa a devenit Evelina marinar de ocazie. Pentru început i-am făcut cunoștință cu Santa Maria. I-am explicat cam tot ce trebuie să știe: panou, lumini, pompa de santină, (…). Te felicit Evelina și pe această cale pentru felul în care te-ai descurcat în micul nostru univers în care termeni precum stânga și dreapta nu mai au relevanță fiind înlocuiți de babord și tribord, un univers în care banalele sfori capătă denumiri ciudate precum: școte, fungi, barbete. Și câte și mai câte! Am petrecut întreaga seară pe barcă ascultând muzică și povestind despre mare și bărci: cum se numesc velele, cum le manevrăm, de ce avem două timone pe barcă și multe, multe altele. Ne-am retras la somn relativ devreme pentru că amândouă ne lăudam că a doua zi vom fi super matinale. Nu a fost așa. Au sunat alarmele cam degeaba de dimineață.. noi le-am ignorat cu stil.

36981023_10209420722035092_590094413020004352_n
Diminețile petrecute la bord reprezintă pentru mine momentele în care mă simt liberă și liniștită cu adevărat.

În prag de ora 10 își face și Blondu apariția și începem să pregătim barca de plecare. Teste fulger am primit atât eu cât și Evelina. Eu am explicat plecarea de la cheu iar Evelina i-a povestit lui Blondu tot ce a reținut ea despre vele, cabestane, pian, etc. Și plecăm! Eu la timonă, Blondu la parâme iar Evelina foarte atentă la mișcările noastre.

36002538_867804583430639_80564378063077376_o
El este Blondu, campion multiplu la yachting și skipper SetSail. De această dată nu s-a urcat pe catarg. Ne-a împărtășit în schimb o grămadă de povești marinărești și ne-a învățat cum să manevrăm barca cu multă răbdare și cu un stil pedagogic ieșit din comun.

Pe canal am mai povestit despre veliere, vapoare, am râs, am vorbit despre sistemul de balizaj lateral și cardinal, scări de pescaj, priorități.. Pe mare se anunțau a fi 10 kts de vânt dar Blondu spune că au rămas în coloană pe Magheru la semafor. Mare calmă, un zvâc de cca. 8 kts la început apoi treaba a devenit cam tristă: 2 – 3 kts de vânt. Am aflat însă că marinarii pricepuți sunt aceia care fac barca să se deplaseze chiar daca vântul nu prea ajută. Cu această ocazie vă spun oficial că suntem niște marinari extraordinari. La un moment dat, în prova tribord îmi apare o bărcuță de pescuit. Lângă ea aproximativ am observat o chestie rotundă și portocalie. Îmi aduc aminte instant de una dintre poveștile lui Ovidiu.

Povestea pe scurt: într-o expediție unul dintre cursanți a observat un obiect dubios în apă și a alertat skipperul care dormea. S-a dovedit că nu era nimic periculos pentru barcă iar restul echipajului a râs. A doua oară când a observat ceva în apă nu a mai spus și acel ceva a provocat un damage la elice.

Având povestea asta în cap îl informez pe Blondu că am observat un obiect neidentificat în prova noastră. Alarmă falsă: aveam de-a face cu o minge de plaja care voia să atace Santa Maria. Am încercat să o atacăm și noi pe ea însă manevra om la apă cu mingea a dat greș. Păcat. Fiind din plastic mi-ar fi plăcut să o putem recupera din apă. Între timp aparatele de bord indicau 0.0 kts. Am dat drumul la autopilot iar Blondu s-a apucat să ne vorbească despre roza vânturilor, manevrarea navei pe vele și motor pe furtună și alte lucruri super interesante.

36957948_10209423836032940_4431658268032499712_n

Evelina a aflat ce înseamnă opera vie și opera moartă, ce reprezintă speed over ground și speed over water, vânt real, vânt aparent și o groază de noțiuni și povești explicate superb și pe înțelesul unei persoane care făcea pentru prima oară parte dintr-un echipaj. La întoarcere Evelina a fost căpitanul nostru. A preluat timona înainte de baliza cardinală și ne-a condus impecabil până în marină.

36969002_1999625890055943_6977207984766058496_n
Nici nu pare emoționată deși ne-a spus că este 🙂

Emoțiile au fost pe măsură dar i-am explicat că e ca la școala de șoferi și că nu trebuie să îi fie teamă. A știut exact cum să ocolească balizele și a intuit bine distanța pe care trebuie să o păstreze față de țărm și vapoare. Ba chiar i-a spus lui Laur ca nu va intra în ele pentru ca va lua puțin babord indicându-i astfel skipperului că știe ce are de făcut. Nu cred că Blondu s-a atins vreodată de timonă. Bravo Evelina! După ce am mai admirat o vreme navele militare și ne-am dat cu părerea despre numele lor – cel puțin ciudat alese, am preluat timona și ne-am pregătit de manevra de acostare.

37103916_10209428968641252_2521342452124614656_n

Totul a decurs aproape perfect astfel încât odată legați la mal am mai zăbovit o perioadă povestind toate bazaconiile de pe lume. Mare tristețe la plecare însă am mai făcut un popas în Marina Eforie pentru masa de prânz.. mă rog.. era deja ora 17:30. Și cum stăteam noi așa.. îmi arată Evelina pe GPS faptul că e blocaj mare pe A2. Mi-a și spus că e un semn de interzis acolo.. Nu-nu, o sa fie bine, îi zic eu râzând. Doar sunt șofer în România, ce mama măsii. După ce trecem de Fetești îi spun: 110 km până la București, gata, într-o oră și un pic suntem acasă. Vă mai amintiți de povestea cu „În 10 minute ajung?” Nu a fost așa. Am dat de un mare blocaj și am stat în coloană 40 de minute până să putem ieși de pe autostradă.

37022815_2172044079683558_6320638902616981504_n
Ne-am bucurat degeaba că mai avem doar 110 km.. traficul a fost deviat pe drumul vechi. Un drum prost, denivelat, semnalizat din părți. Puteai să asculți și porumbul cum crește.

Traficul a fost deviat pentru că la câțiva km distanță se răsturnase pe câmp o cisternă plină cu kerosen. Vă amintiți de povestea cu obiectul neidentificat din apă? Eh, fix așa a fost. Nu am acordat importanță unui detaliu minor precum un mare semn de interzis.

36961346_2172044109683555_1133250047585026048_n
Ce faci atunci când ești blocat în trafic și înaintezi 2 m/minut? Bagi biscuiți la greu..
37020721_2172044129683553_4740280173948043264_n
Chiar dacă habar n-aveam pe unde mergeam și ne-am pus toată baza în GPS, am făcut haz de necaz tot drumul. O să mă doară burta de la atâta râs timp de o săptămână..

Călătoria până la mare a durat 5 ore. La întors – cu tot cu opriri și reconfigurări de traseu am făcut peste 6 ore. A fost oricum o ieșire de care îmi voi aduce aminte cu mare drag pentru multă vreme de acum înainte.

Orizont

Rătăcind neostenit peste oceanul infinit,

fără urmă de sfârșit,

explorând tainicul univers – albastru cer nemărginit,

solitar catarg străpunge orizontul sângeriu,

în timp ce soarele sărută luciul mării cenușiu.

Alunecă cutezătoare pe val împinsă de vânt înfiorător și aspru

corabia ce s-avântă neînfricată peste oceanul întins,

de necuprins,

funebru…

Sperând să descopere tărâmuri neumblate,

ori porturi de secole uitate cu corăbii înșirate.

Din cerul înnorat s-așterne o ploaie călătoare,

în pânze suflă cu putere vânturi schimbătoare,

iar catargul singuratic înaintează-n talazurile amenințătoare.

Orizont întunecat – bântuit de furtuni,

tremură sub vânt catargul ademenit d-ale nemiloasei mări înșelăciuni,

fulger veninos în noapte  – pentru o clipă văzduhul l-a aprins,

trăsnet tenebros din negură s-a desprins.

Spre ce țărmuri neștiute te-o purta vântul fără de-ndurare,

catarg chinuit, pierdut în zare?

În marea înfuriată ce suspină amenințător – învolburată,

vântul nopții urlă îndrăcit și te poartă,

peste ape spumegânde să-ți înfrunți a ta soartă,

condamnată pe vecie să rătăcești printre valuri,

căci te afli pe un tărâm în care nu există maluri.

Am concurat (din nou) cu Santa Monica @SetSail Black Sea International Regatta 2018

Nu sunt expertă în yachting și sunt conștientă de faptul că mai am o grămadă de mile marine de acumulat sub chilă și tot atât de multă teorie de învățat despre navigație și marinărie până să fiu capabilă să concurez la Volvo Ocean Race. Anul trecut m-a mâncat în.. regiunea palmară și imediat după absolvirea cursului de navigație cu vele m-am înfipt ca ursu’ la miere la finalul sezonului compețional de yachting offshore într-un echipaj SetSail Yachting Teams care concura chiar pe Santa Monica (Oceanis 38). Fiind proaspăt ieșită din bărcile școlii cum s-ar zice, am ajuns în mijlocul unui haos dirijat de Racing Rules of Sailing. Prima regatta la care m-am înscris a fost chiar etapa I a Campionatului Național de Yachting și dacă atmosferă în marină era super relaxată.. pe mare lucrurile au stat cu totul altfel. Primele tensiuni au apărut odată cu pregătirea de start: se urlă, bărcile zboară pe val milimetric una pe lângă cealaltă, echipajul încearcă să se coordoneze cât mai bine pentru a nu fura startul. Se număra minutele și apoi secundele, se mai pregătește câte o voltă și începe cursa. Racerele se îndepărtează rapid de nava de start și ceva mai în urmă rămân cruiserele care se straduie să abordeze diverse strategii încearcând să scoată un timp cât mai bun la finish. Fiecare membru al echipajului are un rol bine stabilit (timonier, bowman, pitman, trimmer, etc.) și trebuie să se coordoneze cu toți ceilalți coechipieri pentru a putea executa manevra cât mai sincronizat și cât mai corect posibil. A greși este omenește însă în timpul cursei orice năzbâtie comisă într-un moment nefavorabil înseamnă timp pierdut – implicit – un timp mai prost înregistrat la linia de sosire.

Sezonul competițional de yachting offshore 2018 m-a surprins la SetSail Black Sea International Regatta alături de Santa Monica. Echipajele înscrise în competiție au avut parte de o regatta organizată impecabil, de o atmosferă călduroasă și primitoare în marina Limanu, de un party pe cinste și.. nu în ultimul rând.. de opt curse dificile și de o vreme schimbătoare și neprietenoasă care a pus la serioasă încercare răbdarea concurenților. Mama Natură a scos din arsenal vânt schimbător, valuri, „calm-plat”, ploaie rece și un soare arzător. Competiția a fost așadar plină de suspans, clasamentele provizorii suferind modificari destul de surprinzătoare în urma fiecărei curse, rezultatele finale fiind dificil – dacă nu – (aproape) imposibil de anticipat. În timpul regattei au existat momente relaxate și tensionate, țipete și râsete.. dar așa se întâmplă atunci când te afli într-o competiție. Clipele când speri să prinzi o rafală sunt cele mai îngrozitoare iar atunci când barca se bandează și îți dă satisfacție mergând cu viteză parcă îți revine inima la locul ei. Pe stație mai auzi din când în când ce se mai întâmplă cu bărcile din jurul tău: cine abandonează, cine are dificultăți tehnice, cine a trecut de finish. Te mai plouă puțin, mai înjuri printre dinți, mai speri să vină o rafală și tot așa. În timpul cursei cine greșește plătește și fiecare secundă întârziată te poate doborî în clasament. La finalul celor trei zile de competiție Santa Monica a urcat pe podium obținând argintul la clasa ORC-B. Mai valoroasă decât medalia sau rezultatul obținut este însă (pentru mine cel puțin) experiența în sine care se traduce prin ore întregi de stat la timonă, tras de școte și parâme, volte și ampanări, reglarea milimetrică și sistematică a velelor.. Pe scurt – o simfonie de manevre sincronizate care determină barca să se miște favorabil către linia de sosire. Sezonul competițional de yachting offshore abia a început și continuă cu International Sailing Regatta Poseidon-Balchik care se va desfășura în și între marinele din Balchik și Eforie Nord în perioada 14 – 17 iunie (asta ca să știți unde mă găsiți).

Am fost în Ciclade și m-am îndrăgostit de Grecia și de navigație

De când am revenit din expediția din insulele Ciclade organizată de.. nimeni alții decât SetSail.. îmi sunt adresate tot felul de întrebări de la cunoștințe și în special de la prieteni curioși care vor să „riște” și să vină cu mine la ediția din toamnă. În orice caz, zici că m-am lovit la cap și că sufăr de amnezie pentru că tot ce sunt capabilă să scot pe gaura gurii sună cam așa: nu știu cu ce să încep și cum să-ți povestesc dar a fost fabulos și trebuie să vii să vezi și să trăiești personal această experiență și să te convingi personal cât e de mișto. Trebuie să spun că nu am planificat în niciun fel escapada mea în Ciclade. Totul a început la Limanu, în prima zi de Paște atunci când am încercat să ajung cu Esperanța la Balchik însă vântul s-a hotărât fix în dimineața aia să sufere de o criză de isterie. Nu va puteți imagina cât de supărată eram și.. ca să răsucească puțin cuțitul în rană.. s-a apucat și Florin Olteanu să povestească despre Ciclade. Și despre cât de mișto o să fie. Și despre cât de cald o să fie. Și, și, și.. Și mă entuziasmez brusc. Și fără să gândesc prea mult mă trezesc spunând că vreau și eu. Știam deja că locuri nu prea mai erau dar.. SetSail makes wishes come true așa că după ce am dat pe gât o ciorbă de miel mă cheamă Ovidiu pentru o discuție. Hocus-pocus-preparatus, pe barca unde urma Vlad Bălan să fie skipper exista posibilitatea să se găsească un loc liber cu numele meu pe el. Cel mai frumos „cadou” de Paște. Ever! V-am spus că SetSail îndeplinește dorințe? Așa a și fost. Nici nu m-am întors bine cu Esperanța de pe mare că mă bâzâie tovarășul Gmail. Era oficial, aveam loc pe barcă cu Vlad, primisem lista cu echipajul, traseul și alte indicații utile (mai ales pentru cineva care merge pentru prima oară în această expediție). O problemă a fost așadar rezolvată însă avea să urmeze partea mai grea – respectiv – amânarea activității de la spital, de voluntariat și de la facultate pentru o săptămână întreagă. Toată treaba asta cu „eliberatul săptămânii” a fost extrem de complicată și m-am gândit serios de câteva ori să renunț la expediție. Nici nu mi-am dat seama cât de repede a trecut timpul și în data de 18 aprilie mă pocnește realitatea în meclă cu un mesaj care suna în felul următor: Hey. Auzi, tu când ajungi în Atena?

M-am activat instant și m-am chinuit să pun totul la punct așa cum s-a putut mai bine. Trece și ziua de 19 aprilie cu viteza luminii și vine ziua de 20 aprilie cu vești bune pentru mine. Intru repede „pă net” să-mi rezerv rapid biletul one way către Atena. Am găsit o cursă Aegean operată însă de Tarom care cu tot cu bagaj de cală mi-a ușurat contul de 94 de Euro. Am avut noroc și prețul a fost în limite rezonabile, mai ales când ne gândim că biletul a fost luat la propriu și la figurat de azi pe mâine cum s-ar zice. M-am enervat încercând să-mi definitivez bagajul pe care de altfel l-am reevaluat obsesiv-compulsiv până în ultima clipă. Spoiler alert: am gândit-o cam prost, vremea a fost extraordinară astfel încât toate hainele de vreme nasoală s-au dovedit a fi inutile cu „I” mare. Fără să exagerez, nu cred că am folosit nici măcar un procent de 50% din toate boarfele îndesate în bagaj dar aia e, omul este supus greșelii și oricum se spune că din ele mai și învață câte ceva.

Și uite așa am decolat de pe Otopeni sambătă la 15:30 iar la ora 20:00 eram deja în Marina Alimos care este practic nimic altceva decât o pădure de catarge.

Am căutat eu pontonul cu trollerul supraîncărcat atârnând greu în urma mea. Pe câteva catarge se putea observa mândru tricolorul nostru. Yuhuu. Mai merg un pic, deja obosită și plictisită de drum și dau de barca navigatorului Sorin Drugan care m-a îndrumat cu mult umor către barca mea. Și dăi și mai înaintează. Între timp am descoperit barca lui Florin Olteanu care tocmai își eliberase barbetele și mooringul și se pregătea să plece la drum. Mai merg eu un pic și mă întâmpină Vlad pe ponton.. îmi face cunoștință înainte de toate cu pasarela, cu barca (Bavaria 46, Margarita, pe numele ei de scenă) și apoi din nou cu PASARELA. I-a fost Cristinei frică de pasarelă? Și da și nu dar mă gândeam că dacă nu-mi înving această teamă imbecilă o dată pentru totdeauna mă va arunca Vlad peste bord că m-a suportat suficient la Veneția. Uite așa m-am împrietenit eu cu pasarela definitiv. După acest moment „tensionat” am făcut cunoștință cu echipajul și mi-am însușit o binemeritată bere. Din acel moment s-a activat în creierul meu programul de marinăreală (și se pare că am uitat cum se dezactivează). Mi-a plăcut echipajul instant. Toti băieții (da, am fost singura femeie din echipaj) au fost extraordinari. Îmi este teribil de greu să găsesc cuvintele potrivite.. însă pentru a vă face o idee redau aici mesajul „de adio” al unuia dintre băieți care, cred eu, definește perfect echipajul nostru:

„Veseli și serioși, parte din flotă dar și independenți, vorbă-multă dar și tăcere deplină, sufletul petrecerii în orice tavernă.. Un minunat echipaj al contrastelor perfecte.”

Revenind.. Cu berile în mână și cu niște sandwichuri fabuloase și fenomenal de gustoase (asamblate de Bogdan) în stomac, venise și timpul „să ne organizăm” cum ar zice skipperul. Ora de plecare era programată pentru 21:30 așa că urma să stabilim carturile și bineînțeles, posturile (barbete, mooring, fendere.. chestii dinastea marinărești). Pentru că duc o viață dublă de vampir în timpul liber eu am ales ultimul cart, respectiv cel de la ora 2:00 la 4:00 dimineața. Plecăm și lăsăm Atena și continentul în urmă având un drum de aproximativ 7-8 ore (+/-) de înfruntat.

A fost cu siguranță cea mai dificilă etapă a expediției. Ca să înțelegeți despre ce este vorba, vorbim aici despre navigație de noapte, despre evitarea diverselor vapoare și despre pericole care nu se vad (bărci de pescuit nesemnalizate, plase de pescuit, etc.). La toate acestea se adaugă și frigul, oboseala, vântul.. ca să fie totul complet. Asta ca să nu mai menționez faptul că barca noastră dragă avea o zgaibă: între sart și balcon făcea o flamă suficient de puternică încât să-ți poți aprinde o țigară. Am depărtat balconul de sart cu ajutorul unui fender și ne-am continuat drumul către insula Kythnos. După o noapte întreagă de verificat barca, nenumărate manevre de evitare a vapoarelor și tremurat de frig cu o bere în mână.. am ajuns în sfârșit la destinație. Eram atât de epuizată încât nu-mi doream nimic altceva decât să terminăm cu bine manevrele de acostare să prind și eu măcar 3 ore de somn. Din fericire nu au fost probleme și am acostat destul de rapid și gata, pentru mine s-a rupt filmu’.

Despre Kythnos pot să vă spun că este o insulă relativ pustie în special în extrasezon. Câteva taverne care oricum erau închise și.. cam atât. Nu există obiective turistice pe insulă însă aceasta dispune de o fâșie de nisip, o raritate pentru insulele Ciclade. Există și câteva sate frumoase care merită vizitate măcar o dată dar parcă nu prea ai chef după o noapte întreagă de navigație. Ești însă cam obligat să acostezi în Kythnos pentru odihnă în primul rând. Bonus points: fiind o insulă puțin vizitată găsești lejer locuri de acostare pentru întreaga flotă (noi am fost 12 veliere în primele zile) iar liniștea care definește această insulă îți permite să te bucuri de un somn neperturbat.

A doua zi ne-am trezit cu greu dar cu mult entuziasm. După un superb număr de coregrafie care a avut ca scop un exercițiu de manevre sincronizate, fiecare barcă a pornit în ritmul ei către Syros, capitala insulelor Ciclade.

A fost o zi superbă pentru navigație însă din păcate.. cu mult prea puțin vânt..

Am ridicat randa și am desfășurat focul mai mult pentru poze cum s-ar zice.

Până la urmă nu a fost asta o problemă pentru că ne-am vindecat rănile lezând integritatea proviziilor noastre (de origine alcoolică în special). Apusul l-am trăit efectuând tot felul de manevre prin marina din Syros.

Deși am ajuns printre primele bărci, nu l-am găsit nici pe Akis pe ponton (prietenii știu de ce) și am fost nevoiți să acostăm printre ultimii pentru că Margarita noastră mai suferea din păcate de o maladie netratată la vinciul de ancoră. Până i-am dat noi de cap soarele mângâia cu ultimile sale puteri superbele clădiri ale orașului Ermoupoli. Am acostat într-un final iar din barcă ne-am proptit direct în tavernă. Marco și Nicoleta (căci așa se numeau gazdele noastre) au fost la început copleșiți de numărul mare de români veseli, flămânzi și gălăgioși care le-au călcat pragul. După perioada de negare s-au obișnuit cu ideea și s-au comportat impecabil cu noi. O fi fost calamarí „little cousin” a’ lu’ octopus dar deja nu mai conta. Ba mai mult, Nicoleta a suferit și o căzătură încercând să fie o gazdă bună. Sper să fie bine că altfel nu știu cine îl mai ajută pe Marco la servire.. cu toate că rar cred că li se întâmplă să aterizeze o flotă de 12 bărci înfometate la ei pe prispă.

A doua zi am vizitat cât am putut din orașul Ermoupoli care este.. (și este!) de o frumusețe rară, este un adevărat oraș al contrastelor.. și al cafelei incredibil de savuroase, bineînțeles.

Coffee Island, I will never forget you și nici felul în care licoarea ta magică mi-a excitat sistemul nervos central pulsând cu adrenalină, dopamină și glutamat după 2 nopți de somn chinuit.

S-au dus și cafeaua de dimineață și plimbarea.. și a sosit momentul plecării către următoarea insulă IKEA pe numele ei.. ups, ba nu. Sorry, autocorrectul nu a auzit de insula Kea. Nu am părăsit marina din Syros până când fiecare membru din echipaj nu a executat minim 2 manevre de acostare. M-am ascuns eu prin salon ca să rămân printre ultimii pentru că sunt mai bătută în cap de fel și mă precipit fără motive întemeiate. A contat foarte mult și faptul că Vlad face parte din categoria skipperilor „de nouă generație” astfel încât înțelege foarte bine temerile care acaparează mintea acelora dintre noi aflați la început de drum. După ce am efectuat cu toții manevrele am pornit către Kea.

Vremea a fost fantastică astfel încât am renunțat cu toții la hainele groase și ne-am lăsat alintați de tovarașul soare.

Am fost inclusiv ajutor de bucătar. WTF ar spune cei care mă cunosc pentru că nu glumesc atunci când spun că nu știu nici măcar un ou să fierb. Mă gândeam serios că trebuie să fac rost de o vestă de salvare pentru că eram convinsă că voi fi aruncată peste bord de către Bogdan în momentul în care am întrebat cum mama măsii se curăță o ceapă. A existat însă înțelegere așa că am învățat multe despre „bucătăreală” în acea zi. PS: Bogdan, să știi că am reprodus rețeta de Tzatziki învățată de la tine.. cu succes!

Apusul ne-a prins din nou pe mare iar întunericul a surprins barca în marină și pe mine.. la ancoră. Am avut din nou probleme cu nenorocitul ăla de vinci și a durat o eternitate să acostăm dar.. am reușit într-un final. Kea ne-a întâmpinat cu câteva taverne drăguțe unde am mai mâncat fiecare câte ceva și apoi ne-am îndreptat către barcă să mai bem ceva că parcă nu băuserăm suficient în timpul zilei (glumesc.. sau poate că nu). Ne-am întins târziu în noapte la povești, bancuri și pahare până când au căzut pradă somnului ultimii curajoși rămași pe punte. Nu este bine să fii cea mai populară barcă totuși (nu mă laud dar chiar cred că am fost cel mai sudat echipaj) pentru că pe lungul și anevoiosul drum către Poros deși eram pe ape.. noi trăiam „pe uscat”. Ficații noștri au luat o scurtă pauză binemeritată.. nici măcar băutura donată în mare liberă de către colegii noștri de pe celelalte ambarcațiuni nu a fost suficientă.

Despre Poros, Hydra, Russian Bay, Aegina și întoarcerea în Atena vă spun cu altă ocazie.

“Easter-Sailing”, vântul, ceața și antrenamentul – o săptămână la mare

Este duminică după-amiază și la această oră mă bucur de ultimile raze timide de soare la malul mării (nu vă bucurați însă prea tare pentru că nu scăpați atât de ușor de poze de la mare..I’ll be back soon.. very soon).

În ultima săptămână am fost mai mult sailor decât chirurg în devenire dar nu regret nimic pentru că m-am bucurat de o mult așteptată și binemeritată pauză. Așadar.. mi-am mutat domiciliul oficial la Marea Neagra în ultima vreme. Dar ce @&€¥ am făcut o săptămână la mare tocmai acum când litoralul românesc arată post-apocaliptic iar afară este un frig care-ți mută efectiv dinții din alveolele dentare (la București este vara.. aici.. momentan nu)? Hai că vă zic eu deși cred că este cam evident că nu am fost la vânătoare de scoici și meduze.

De la Paște încoace ies cu barca pe Marea Neagră. Primele zile am ieșit cu draga mea Esperanța care de fiecare dată mă supune unor încercări grele în ciuda faptului că eu o iubesc foarte mult. Alături de ea îmi doream să ajung la Balchik în Bulgaria dar ce să vezi.. s-a dezlănțuit natura: vant de 25 kts la rafală, valuri la limita decenței, frig, semne vizibile de îmbunare a Mamei Natura: z e r o. Cam așa a fost cu Esperanța a mea: frig, vânt, val și un rău crunt de mare. Probabil cel mai oribil rău de mare care m-a pus la încercare vreodată și asta pentru că a revenit la fiecare ieșire. Cu toate acestea, nu m-am lăsat descurajată.. timonierul rezistă.. și s-a și lăsat complet de fumat cu această ocazie. Asta ca să nu mai adaug faptul că toate ieșirile astea au avut un farmec aparte chiar dacă nu au fost cele mai bune condiții pentru o sesiune de cruising de voie.

După ultima acostare a (E)speranței s-a instalat o ceață cum rar mi-a fost dat să văd. S-a așternut treptat începând de marți dimineață și a înghițit pe rând: Farul Genovez din Mangalia, epava Evanghelia de la Costinești precum și Marina Eforie. Marina Eforie era complet sub asediul ceții astfel încât abia se mai distingeau catargele.. Păi cum să mai pleci cu barca de acolo când mai bine stai cuminte în marină precum marinarii deștepți și bei un rom ceai.

Ceața asta a fost atât de încăpățânată încât a insistat să-și pună amprenta inclusiv asupra antrenamentului comun SetSail Yachting Teams din acest weekend. Cu chiu cu vai ne-a lăsat să ieșim sâmbătă din marină. Toate cele cinci ambarcațiuni (Santa Maria, Santa Monica, Santa Clara, Esperanța și Cloud) au ieșit pe mare să-și facă încălzirea pentru sezonul de regatte 2018. Pentru echipajul meu – White Sharks – de pe velierul Santa Monica (Oceanis 38), primul antrenament a decurs nesperat de bine și a fost foarte productiv: randa a urcat pe catarg conform așteptărilor, focul a fost ajustat cu mare dexteritate, gennakerul nostru roz a defilat și el pe catarg iar timonierii au rămas negreșit pe poziții. S-au făcut câteva zeci de volte și tot atâtea ampanări iar Santa Monica s-a întors mândră în marină la final de zi având la bordul său echipajul epuizat dar mulțumit de rezultate.

„Duminică” a însemnat ceață deasă și un port închis așa că unele echipaje au decis să iasă pe șenal până la gura portului în timp ce altele au șurubărit pe la bărci. Nu pot spune că sunt dezamăgită.. totul face parte din lumea complexă a sailingului. Mi-ar fi plăcut însă să ne putem bucura de un alt antrenament intens.

PS: la antrenament nu am avut rău de mare. Încep să cred că am rău de mare doar atunci când ies cu Esperanța.

PS2: Sunt și încântată dar și speriată în același timp de prima regattă (până la Varna și înapoi – fără pauză). Abia aștept.

PS3: Echipajul meu are pagină de Facebook: White Sharks Sailing Team – Santa Monica. În curând vom avea și o pagină web cu poze, filmulețe și multe alte informații.

PS3: Vreau să ies pe mare cât mai repede posibil!