Moments

Anunțuri

Furtună în larg

Barca se-nclină, catargul se leagănă periculos în vânt
care orbit de furie i-a frânt prețiosul veșmânt.

Soarele s-a pierdut lăsând în urmă orizontul cernit
marea spumegă nervoasă, vântul s-a întețit.

E furtună în larg
din voalul de ceață nu răzbate nici măcar lumina de catarg.

Din cerul de plumb se prăbușesc picurii de ploaie
e furtună pe mare, natura în larg poartă războaie.

Farul ce veghează

Noapte neagră, noapte furtunoasă
nu iartă corabia care vrea să se întoarcă acasă
ce navigă neostenită pe marea zburdalnică
înfruntând cu vitejie vremea năvalnică.

Valurile îmbufnate se sparg violent de stâncile de la mal
amenințând bătranul far val după val
de forțele necruțătoare ale naturii asaltat
și de ape dușmănoase spulberat
în oceanul tulburat al timpului ancorat rămâne
încătușat de stânci bătrâne
nu-i e teamă de noaptea întunecoasă
nici de marea nevricioasă.

Farul de lumina veșnic veghează
al navei curs îl supraveghează
corabia să nu se rătăcească
de stânci să nu se lovească
în siguranță în port să sosească
când noaptea se varsă periculos în mare
și mândra umbră a lunii apare.

Căutare

Ridică hotărât ancora durerii
și îndepărtează-te rapid de țărmul neînțelegerii
ridică velele printre ale vântului suflări
șoaptele rafalelor vor ține loc de consolări
înfruntă talazurile umbrelor trecutului
către orizont în căutarea echilibrului
eliberează ale temerilor parâme de pe cabestan
și ia-ți soarta în mâini tinere căpitan
ține din timonă al existenței curs
la sfârșitul căutării te va împlini al tău parcurs
corabia să-ți fie rază de speranță peste triste mări
lasă-te purtat în voie de ale valurilor chemări.

Cuget

Cugetul mi-e câteodată corabie în derivă
inima pierdută-n talazuri, la orizont, captivă.

Vasul realității neostenit se leagănă periculos în tangaj
valuri încărcate de dorințe se sparg hotărâte în bordaj.

Mii de vise guvernează în zadar timona neostenită
iar cârma o urmează în cautarea-i nechibzuită.

Marea nu-i însă loc de naivă zbenguială
și cu vântul nu-i rost de tocmeală.

Cu gândul lucid înainte spre tribord
lasând baliza visării în urmă la babord.

Am fost la sailing în plină iarnă și m-am luptat cu starea de rău

Comuna Limanu, jud. Constanța, zi atipică de iarnă, un soare zâmbăreț care te încălzește în ciuda așteptărilor cu mângaierile razelor sale și niște nori amenințători a căror prezență s-a dovedit însă a fi doar de decor.

  • temperatura: 5 grade Celsius cu o maximă de 9,
  • viteza vântului: min. 4 kts & max. 11 kts.

În traducere liberă au fost condiții excelente pentru sailing în plină iarnă la Marea Neagră. Am așteptat momentul reîntâlnirii cu marea de multă vreme. În plus, barca mea iubită, Esperanța, avea să-mi fie din nou călăuză în largul mării. Un motiv în plus de fericire. Drumul spre mare din București până la Limanu a durat fix trei ore, condus ușurel, cu pauză pentru sfânta cafea (a se citi la plural). Traficul a fost atât de lejer încât aproape că ți se făcea milă de nefericiții blocați în coloană pe DN1 în drum spre nu știu care stațiune montană. Marina Limanu este fermecătoare indiferent de anotimp. De această dată ne-a întâmpinat pustie și liniștită, scaldată în lumina palidă generată de soarele care nu s-a lasat însă deloc intimidat de prezența noastră. Am cărat bagajele la barcă și am pregatit-o de drum. Din start vă spun că nu prea m-a încântat deloc prelata de care era acoperit cockpitul. Balanța „avantaje – dezavantaje” se înclină din punctul meu de vedere de partea talerului dezavantajelor:

  1. vizibilitate (mult!) redusă (nu, nu de vre-un iceberg îmi era mie teamă.. da’ acu’ pe bune.. este bine să vezi clar ce se întamplă în jurul bărcii)
  2. dificultate la manevre
  3. dificultate la deplasarea pe barcă
  4. lipsa de aer și efectul de seră
  5. îmi strică pozele (normal, dacă merg la mare și nu fac o mie de poze înseamnă că nu am rezolvat nimic)

Așadar și prin urmare, mai bine îți iei un costum de ski calumea și alte en’șpe mii de polare pe tine decât să fii nevoit să suporți acea prelată. Dacă ar fi plouat afară cred că nu mai aveam părerea asta de șmecheră acum dar asta e, nu a plouat, îmi mențin părerea, prelata aia este enervantă. Am efectuat cu succes toate etapele de inspecție și verificare a bărcii, obligatorii de altfel înainte de orice ieșire din port. Știți voi: combustibil, instalații, contactul și pornitul motorului, verificarea elicei, pregătirea școtelor, fungilor, barbetelor, etc. După toate aceste operațiuni, în sfârșit urmează plecarea de la cheu. Te deconectezi de la utilități (în cazul nostru – de la curent), evaluezi numărul și poziția fenderelor din ambele borduri, ești atent la direcția vântului și te apuci să desfaci parâmele cu excepția legăturilor prova și pupa din vânt. Prova și pupa „la pic”, mașina ușor înainte, „liber” prova și pupa. Cam asta se întâmplă (în general) la orice plecare de la cheu. După ce te-ai depărtat suficient de mult de ponton, te apuci să desfaci fenderele (sau le tragi pur și simplu în barcă) și gata, liber la drum. Din marina Limanu până în portul Mangalia se merge cu forța propulsoare a motorului păstrând o viteză de siguranță care ne face să ne simțim confortabil, respectând întocmai drumul balizat și aruncând în permanență un ochi peste instrumentele de navigație să verificăm adâncimea apei. Am parcurs șenalul navigabil în rol de timonier de.. multe ori atât pe vreme rea cât și pe vreme bună însa nu suficient încât să mă simt 100% confortabil. De această dată a fost mai dificil pentru că acea prelată împreună cu tovarășul sprayhood nu îți permit să vezi ce se întâmplă în jurul barcii așa că m-am jucat un pic de-a „uite baliza, nu-i baliza„. În port am primit undă verde de la Căpitanie și gata, am început să luăm în stăpânire marea. Adio bâzâit de motor, venim în vânt, randa și focul urcă pe catarg și începe dansul cu vântul. Totul a decurs conform graficului preț de câteva mile și apoi brusc am simțit cum mă fac verde-albăstruie la față și mâinile au început să-mi tremure puțin (mai mult) pe timonă. Am mai rezistat așa preț de zece minute și apoi m-am desprins de timonă ca să-mi ocup locul special amenajat la pupa pentru dat mâncărică la peștișori. Nu mâncasem nimic înainte, nici măcar o pastilă nu luasem (pentru că sunt o divă, firește).. Așa că marea s-a decis ca pe lângă gâdilatul fumurilor velelor.. să-mi scoată și mie fumurile și figurile de Buftea din cap pentru totdeauna. Programul artistic preț de cca. două ore a fost următorul: o stare oribilă de greață cu o durată medie de trei minute urmată de o stare generală bună care permitea statul la timonă preț de zece minute apoi iar rău trei minute, pauză de stat la timonă cincisprezece minute.. și tot așa. Perioadele de stat la timonă au crescut progresiv și starea de rău a dispărut într-un final definitiv.

Observați faptul că nu am folosit termenul „rău de mare”. Asta pentru că nu a fost vorba despre răul de mare propriu-zis. Atunci când te afli în astfel de situații este bine să nu te pierzi cu firea și să te gândești:

  1. ce altceva în afară de răul de mare propriu-zis mi-ar putea provoaca această stare?
  2. ce și cât am mâncat înainte de plecare?
  3. am consumat alcool/ cât alcool am consumat?
  4. m-am hidratat corect?
  5. mi-e prea cald/ frig?
  6. simt că se ameliorează starea mea?

Nu cred că am suferit de rău de mare. Nu am avut niciodată rău de mare propriu-zis. Am mai făcut eu o astfel de cascadorie într-o seara la școala de navigație și din acel moment și până acum (când am repetat prostia), nu am avut nici măcar o singură problemă pe barcă. În principiu, cred că o dietă adecvată, aportul hidric și confortul termic sunt cruciale atunci când ne aventurăm pe mare. Nu trebuie să ne pripim și să aruncăm starea de rău în spinarea mării, ea doar încearcă să ne transmită că nu-i loc de joacă și că trebuie să fim pregătiți atât fizic cât și psihic pentru ea. Nu am vrut să întorc barca în marină. Conștientizasem că mi-am făcut rău cu mâna mea și m-am luptat puțin cu el. Nu a fost plăcut și nu a fost ușor deloc. M-am montat însa, m-am concentrat asupra timonei și a velelor și am ignorat senzația de rău care mă punea periodic la încercare până când, în cele din urmă, a renunțat să mă mai pedepsească..  Așa că m-am mai putut bucura de încă două ore de navigație exclusiv cu vele liniștită. Nu o să mă apuc să vă povestesc cât de frumoasă este marea chiar și în mijlocul iernii. Este ceva ce trebuie să vezi cu ochii tăi și care trebuie trecut prin filtrul personal al sufletului fiecăruia dintre noi. După patru ore de navigație exclusiv cu vele și 22 de mile marine parcurse, ne-am pregatit să strângem velele și să intrăm în portul Mangalia. Deja se întuneca iar drumul pe șenalul navigabil însemna înca o oră de mers folosind motorul iar eu sunt cu capu’ și încă am o teamă inexplicabilă și nejustificată față de acostări așa că voiam ca toata treaba asta să se întample sub îndrumarea ultimelor puteri ale soarelui. Mare lucru nu-i: poziționezi fendere, andocare cu pupa, legare parâme pupa, prova și apoi springurile pupa și prova. Cred că mai trebuie să trec prin „stresul” câtorva acostări până să ajung la performanța de a le face cu zambetu’ pe buze. Autolimitarea este cel mai mare dușman al învațăcelului.

În concluzie:

  • 2 ore cu motorul pe drum balizat pe șenalul navigabil până la și de la portul Mangalia
  • 4 ore de navigație pe vele exclusiv
  • viteză medie de 5.5 kts, viteză maxima 8.3 kts
  • distanța parcursă cu vele: 22.1 NM

Ce am învățat din experiența „wintersailing„:

  1. Micul dejun chiar este cea mai importantă masă a zilei. (N-am avut timp în 24 de ani de viață să mă conving, acum, la 25 de ani fără două zile m-am convins.)
  2. Există viață și fără țigări. Cafeaua are același gust fără țigară și portofelul e mai fericit fara țigară.
  3. Înveți COLREG-ul de 11 mii de ori și tot de atâtea ori uiți câte ceva din el.
  4. Capacitatea de a face un lucru este îngradită de autolimitare și de nesiguranță. Am învățat să fiu mai sigură pe mine și mai înfiptă.
  5. Timona nu-i volan și mersul cu mașina este floare la ureche pe lângă navigație.
  6. Vântul este jucauș, îi place să te miști în ritm cu el și nu îți iartă erorile de coregrafie.
  7. Ieșirile pe mare sunt foarte importante, mai ales pentru începători. Cu cât mai des, cu atât mai bine.
  8. Mi-a plăcut pe mare iarna și am sa revin. Pana acum nu am fost niciodata la mare iarna.
  9. Acostările nu sunt chiar așa horror. Mi-a dispărut tahicardia care se instala mai demult cu ocazia apropierii de cheu.
  10. Sailingul îmi place foarte mult și sunt determinată să devin mai bună și mai sigură pe mine în viitor. Fiecare ieșire pe mare îmi amintește cât de mult iubesc treaba asta și o să mă lupt în continuare cu mine să fac performanță.

Venice, here I come again.. (pe calea apelor de această dată și cu micul dejun în stomac)!